România

Bun venit pe site-ul GLOW. Ne bucurăm că ai primit materialele noastre. Scopul nostru este să stârnim interesul oamenilor de a cerceta cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Dacă dorești, poți alege serviciile pe care ți le punem la dispoziție:
  • Biblie

  • Online Shop

  • Contact

Literatură

Addictions Cover (Unbroken)

Cum să învingi dependențele

În urmă cu ceva ani, m-am întâlnit cu un vechi prieten alături de care mă drogasem demult. El, la fel ca şi soţia mea şi cu mine, am folosit droguri întreaga noastră viaţă de adulţi, începând în jurul anului 1972. Susan şi cu mine ne-am eliberat de acest viciu în 1996; însă, prietenul meu Randy nu a fost atât de norocos. Când l-am văzut, arăta ca şi cum ar fi fost în pragul morţii. După o lungă îmbrăţişare, m-am uitat în ochii lui, afundaţi în adâncul capului. Am văzut lacrimi izvorând.

Hope After Death Cover

Speranța de dincolo de mormânt

Moartea prematură a lui Michael Jackson, în data de 25 iunie 2009, a șocat întreaga lume. La serviciul de înmormântare din 7 iulie, la Staples Center din Los Angeles, actrița Brooke Shields a făcut o încercare curajoasă de a mângâia fanii în doliu ai Regelui Pop când a murmurat cu ochii în lacrimi: „noi trebuie să ne uităm sus unde cu siguranță el este cocoțat pe o semilună.” Unde a mers cu adevărat Michael Jackson? Unde merge oricine după ce moare? Sfinții merg direct …

Intelligent Faith Cover

O credință rațională?

Joel şi Mark erau doi prieteni care aveau convingeri total diferite. Ioel credea în Dumnezeu ca fiind Regele Atotstăpânitor care a creat tot ce există. Mark era un ateu înrăit care batjocorea religia şi credea că întreaga lume, inclusiv el, au apărut din întâmplare, dintr-o neşansă biologică. „De unde ştii că Dumnezeu există şi că Biblia nu este pur şi simplu o carte de basme?”, provoca adeseori Mark la discuţii. „Dumnezeu există pentru că aşa spune Biblia şi poţi avea înceredere…

End of the World v2 c4 Cover

Sfârșitul lumii – când, cum, de ce?

Timpurile în care trăim sunt diferite de tot ce am văzut până acum. Liderii țării noastre, oamenii de afaceri, persoanele care au poziții de încredere și autoritate, toți privesc la starea țării noastre și a lumii, în general, și se întreabă ce urmează. Toată lumea se uită la primele pagini ale ziarelor. Ei observă starea tulburată a societății și a relațiilor externe și privesc cum dezastrele naturale distrug cămine și orașe, de la cei mai săraci oameni la cei mai înstăriți. Bat în retragere…

Promise of Peace Cover

Mai bogat decât crezi!

Tot ce îţi doreşti este pacea – iertarea Cerului, pacea şi iubirea în inimă. Banii nu o pot cumpăra, inteligenţa nu o poate găsi, iar înţelepciunea nu ajunge până la ea; nu poţi spera niciodată să intri în posesia ei prin propriile eforturi. Dar Dumnezeu ţi-o dă în dar, „fără bani şi fără plată.” (Isaia 55:1) Depinde de tine dacă vei dori să întinzi mâna şi să o prinzi. Domnul spune: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Steps to Health Cover

8 pași spre o sănătate mai bună

Sănătatea e mai mult decât absenţa bolii. Sănătate înseamnă viaţă trăită la potenţial maxim d.p.d.v. fizic, mental, social şi moral. Biblia o numeşte viaţă „din belşug” (vezi Ioan 10:10) şi aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu pentru tine. El spune: „Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” 3 Ioan 2 Pentru a te ajuta să experimentezi viaţă din belşug şi pentru a avea o sănătate mai bună, Dumnezeu…

A Gift for You Cover Sized

Un dar pentru tine

Apelul telefonic – apelul pe care toată lumea îl aștepta și de care toată lumea se temea – a sosit la 2:00 dimineața. „Avem o inimă pentru Brody*,” a spus vocea. Cu toții sperau să primească acest apel pentru că Brody, în vârstă de 12 ani, fusese multă vreme pe lista de așteptare pentru o inimă nouă și, dacă ar mai fi așteptat, în curând starea lui s-ar fi deteriorat până la punctul în care el nu ar mai fi fost considerat un candidat potrivit pentru un transplant de inimă. În momentul în…

Where is God Cover

Oare lui Dumnezeu Îi pasă?

Ziua a început. E o zi oarecare. O familie de cinci persoane își începe ziua cu o plimbare cu mașina prin oraș. Impactul a fost neprevăzut. Metal, plastic și carne de om… toate sunt făcute bucăți. Trei au murit și doi sunt grav răniți. Șoferul beat însă, are doar câteva zgârieturi. De ce? Un dictator aspru controlează o întreagă națiune și milioane de oameni suferă din cauza abuzurilor lui. De ce? Doctorul îți transmite: „Am o veste proastă.”, iar apoi îți spune că ai cancer. De ce?

Talking with God

Dialog cu Dumnezeu

Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ne face capabili să Îl acceptăm. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El. Când a fost pe pământ, Domnul Iisus i-a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să-şi prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care…